Contencios administrativ-fiscal

Contencios administrativ-fiscal.

 

Precizarea ulterioară a obiectului judecăţii, la solicitarea instanţei, în sensul că acesta include şi decizia de soluţionare a contestaţiei nu reprezintă în mod necesar o modificare a cererii de chemare în judecată iniţiale, în care se indicase doar decizia de impunere.

Contestația administrativă trebuie privită ca o modalitate de rezolvare alternativă a litigiilor administrativ-fiscale, mai rapidă, mai flexibilă și cu costuri mai reduse, ce vine în sprijinul contribuabilului, iar nu ca o piedică în calea liberului acces la instanță. Or, în măsura în care calea administrativă de rezolvarea a litigiilor administrativ-fiscale a fost urmată, iar organele de soluţionare au respins pe fond contestaţia, este firesc să se recunoască contribuabilului de bună credință dreptul de a se adresa instanței după parcurgerea acestei proceduri, chiar şi atunci când, dintr-o neglijenţă, cererea nefiind redactată prin avocat, nu a menţionat expres în cererea de chemare în judecată că aceleaşi critici, invocate împotriva deciziilor de impunere, se îndreaptă şi împotriva deciziilor de soluţionare a contestaţiei.”

 

 

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL PITEŞTI

SECŢIA A II-A CIVILĂ, DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

DOSAR NR. … DECIZIE NR. 1025/R-CONT/2021

 

S-a luat în examinare, pentru soluţionare, recursul declarat de reclamanta O.G.V. împotriva sentinţei nr.642 din 8 aprilie 2021, pronunţată de Tribunalul Vâlcea – Secţia a II-a civilă, în dosarul nr…., în contradictoriu cu intimata – pârâtă Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova, reprezentată şi cu sediul procedural ales la Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Vâlcea, şi intimatul – chemat în garanţie …,

La apelul nominal, făcut în şedinţă publică, au lipsit părţile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Recursul este timbrat …

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă, după care:

Referitor la excepţia nulităţii recursului faţă de dispoziţiile art.489 Cod procedură civilă, excepţie invocată prin întâmpinare de către intimata – pârâtă (f.24), Curtea văzând cererea de recurs şi prevederile art.489 al.2 Cod procedură civilă, constată că excepţia nu poate fi primită, motivele invocate putând fi încadrate în prevederile art.488 pct.1 Cod procedură civilă, respinge excepţia şi, faţă de faptul că s-a solicitat judecata în lipsă, reţine cauza în pronunţare.

 

C U R T E A

Asupra recursului de faţă, constată că:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 13 aprilie 2020, reclamanta Obştea G.V. în contradictoriu pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova- Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Vâlcea, a formulat contestaţie împotriva Deciziei de impunere nr. …, Raportului de inspecţie fiscală nr. …., a Deciziei de impunere nr. … , precum şi a Raportului

de inspecţie fiscală nr. … şi a solicitat anularea în totalitate a actelor administrativ – fiscale contestate, în ceea ce priveşte următoarele sume: 94.403 lei impozit pe venit din alte surse; 16.759 lei impozit pe profit; 36.553 lei – Taxa pe valoarea adăugată (perioada 01.10.2013 – 01.03.2019); 28.460 lei – Taxa pe valoarea adăugată stabilită suplimentar, prin respingerea la rambursare. În temeiul art. 91 din OG nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, în vigoare în anul 2013, a invocat prescripţia dreptului pârâtei de a calcula şi solicită plata debitelor fiscale aferente anului 2013. Totodată a solicitat obligarea pârâtei la repararea prejudiciului suferit de reclamantă constând în beneficiul nerealizat prin emiterea deciziilor nelegale, aşa cum va fi calculat prin expertiză de specialitate, raportat la plata dobânzii legale pentru perioada din momentul plăţii şi momentul restituirii sumelor de către pârâtă şi obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentinţa nr. 642/08.04.2021, Tribunalul Vâlcea a admis excepţia inadmisibilităţii cererii de chemare în judecată, invocată de pârâtă prin întâmpinare şi a respins, ca inadmisibilă, cererea de chemare în judecată. A fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea de chemare în garanţie …

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a calificat cererea depusă de reclamantă la dosar în data de 31 martie 2021, intitulată “precizări”, ca fiind cerere adiţională şi nu una precizatoare, având în vedere că prin intermediul acesteia se modifică obiectul cererii de chemare în judecată, atât vreme cât se solicită anularea şi unor decizii ce nu au fost menţionate iniţial în cererea de chemare în judecată, motiv pentru care constată că devin aplicabile dispoziţiile art. 204 al. 1 Cod procedură civilă. În consecinţă, a admis excepţia decăderii reclamantei din dreptul de a modifica cererea de chemare în judecată, având în vedere dispoziţiile art. 204 alin.1 şi 3 Cod procedură civilă, având în vedere că pârâta s-a opus în mod expres la modificare. Urmare a admiterii excepţiei decăderii, a respins ca tardiv formulată cererea adiţională a reclamantei şi a constatat că a rămas legal investit doar cu cererea de chemare în judecată iniţială.

Prin intermediul cererii de chemare în judecată iniţiale aceasta a înţeles să conteste la instanţa de contencios administrativ competentă doar Decizia de impunere nr. …, Raportul de inspecţie fiscală nr. …, Decizia de impunere nr. …, precum şi Raportul de inspecţie fiscală nr…, solicitând anularea acestora, fără a face dovada contestării în prealabil în procedură administrativă, motiv pentru care pârâta a şi înţeles să invoce, prin întâmpinare, excepţia analizată.

Tribunalul a avut în vedere că în materie fiscală, recursul administrativ ia forma contestaţiei definite la art. 268 din Legea nr. 207/2015, privind Codul de procedură fiscală, ca o cale administrativă de atac ce poate fi exercitată de persoana care se consideră lezată în drepturile sale, printr-un act administrativ fiscal sau prin lipsa acestuia, fără a înlătura dreptul la acţiune în justiţie, decizia emisă în soluţionarea contestaţiei fiind definitivă în sistemul căilor administrative de atac, potrivit celor statuat prin art. 273 alin. 2 din acelaşi act normativ, putând fi atacată la instanţa judecătorească de contencios administrativ competentă în condiţiile legii şi anume art. 281 alin. 2 Cod de procedură fiscală împreună cu actele fiscale la acre se referă.

Obiectul acţiunii în contencios administrativ în aceeaşi materie, potrivit opţiunii

legiuitorului reieşită din modul de reglementare a Legii nr. 207/2015, privind Codul de procedură fiscală, se referă astfel la atacarea deciziilor de soluţionare a contestaţiei administrative, formulată în condiţiile art. 268 din Legea nr. 207/2015, decizia de impunere şi celelalte acte contestate administrativ putând fi atacate doar împreună cu respectivele decizii, ele putând fi supuse analizei instanţei doar în ipoteza în care se solicită şi anularea deciziei/deciziilor date în soluţionarea contestaţiei.

Tribunalul a mai reţinut că actul administrativ vătămător pentru reclamantă şi la care

fac referire dispoziţiile art. 1 alin.(1), art. 8 alin(1), art.10 alin.(1) şi art. 18 alin. l din Legea nr. 554/2004, privind contenciosul administrativ, este reprezentat, în primul rând de decizia emisă în soluţionarea contestaţiei administrative, deoarece această decizie a tranşat definitiv în sistemul căilor administrative de atac fondul raportului de drept fiscal şi doar în subsidiar de actele fiscale contestate în procedură administrativă.

Tocmai în ideea garantării liberului acces la justiţie, prevăzut de art. 21 din Constituţia României, s-a prevăzut în materia contenciosului administrativ fiscal, posibilitatea aducerii conflictului în faţa judecătorului, doar după exercitarea procedurii administrative prealabile a contestaţiei împotriva actului administrativ fiscal.

O acţiune privind anularea deciziei de impunere şi a raportul de inspecţiei fiscală ca act premergător, adresată direct instanţei de contencios administrativ fiscal, în situaţia în care nu s-a solicitat şi anularea deciziei de soluţionare a contestaţiei formulată împotriva deciziei de impunere, cum se prezintă situaţia şi în speţă, raportat la considerentele anterior reţinute, apare ca fiind inadmisibilă, aspect reţinut constant de către instanţa supremă în deciziile de speţă pronunţate.

Astfel pentru toate motivele ce preced, cum reclamanta a înţeles să conteste la instanţa de contencios administrativ competentă doar deciziile de impunere şi rapoartele de inspecţie fiscală emise de pârâtă, fără a contesta aşa cum prevăd dispoziţiile codului de procedură fiscală, deciziile emise în soluţionarea contestaţiilor administrative formulate împotriva acestora, tribunalul a reţinut că excepţia inadmisibilităţii cererii de chemare în judecată, invocată de pârâtă prin întâmpinare, este întemeiată.

Ca urmare a soluţiei date acţiunii principale, de respingere a acesteia, fapt ce semnifică că reclamanta a pierdut procesul, tribunalul a reţinut că sunt îndeplinite condiţiile pentru ca aceasta să se îndrepte împotriva celui chemat în garanţie, însă în analiza temeiniciei unei astfel de cereri, a avut în vedere prioritar că dosarul a fost soluţionat pe excepţie şi nu pe fond, ceea ce nu

a presupus o analiză a fondului raportului de drept fiscal şi nici dacă obligaţiile fiscale au fost sau

nu corect stabilite în sarcina reclamantei de către pârâtă, apreciind că în atari condiţii cenzorului nu

i se poate reţine vreo culpă şi nu poate fi obligat la plata sumelor stabilite în sarcina reclamantei cu

titlu de obligaţii fiscale suplimentare, cererea de chemare în garanţie fiind apreciată astfel ca

neîntemeiată.

Reclamanta Obştea G.V. a formulat recurs împotriva sentinţei nr.642/08.04.2021, invocând dispoziţiile art. 488 alin. 2 Cod procedură civilă.

În motivare, recurenta susţine că la data de 11.02.2021 instanţa de judecată i-a pus în

vedere să precizeze ce anume solicită prin cererea de chemare în judecată, cu menţionarea exactă a

obiectului cererii. Cauza a fost amânată la data de 11 martie pentru imposibilitatea de prezentare a

reclamantei, iar precizarea a fost depusă pentru termenul din 08.01.2021. S-a menţionat că

procedura prealabilă a fost îndeplinită, fiind depuse dovezi în acest sens şi că în cauză se contestă

deciziile de respingere emise de pârâtă şi implicit cele două decizii de impunere menţionate în

cererea de chemare în judecată. În precizare s-a arătat că în contestaţia iniţială a fost vorba despre o

eroare cu privire la obiectul contestaţiei.

Recurenta susţine că a adus argumente cu privire la netemeinicia actelor administrative şi a sancţiunilor primite, astfel că în mod greşit instanţa de fond a calificat cererea ca fiind cerere adiţională, deşi s-a menţionat că este vorba despre o eroare materială, procedura prealabilă fiind urmată întocmai.

Nu au fost menţionate în mod expres numerele deciziilor fiscale de respingere pe cale administrativă a contestaţiei, însă au fost îndeplinite obligaţiile Codului de procedură fiscală, respectiv art. 181 alin. 2. Obiectul cererii de chemare în judecată nu este exclusiv menţionat de lege

ca fiind cel al deciziei emise de organul fiscal, aceasta fiind completată de actele administrativfiscale.

Recurenta susţine că, dat fiind natura contestaţiei formulate şi faptul că prin deciziile de respingere ale organului fiscal sunt menținute exact aceleaşi raţiuni care au dus la respingerea contestaţiilor pe cale administrativă, nu se află în situaţia de a modifica cererea de chemare în judecată în sensul de a depune o cerere adiţională, ci în situaţia de a îndrepta o eroare materială.

Precizarea nu produce o modificare esenţială sau parţială a contestaţiei, nefiind nevoie de o motivare diferită pentru a atrage o astfel de calificare din partea instanţei, întrucât motivarea expusă pe larg face referire la cele două decizii de respingere.

……

Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova, prin Administraţia

Judeţeană a Finanţelor Publice Vâlcea, a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea

recursului ca nefondat, invocând şi excepţia nulităţii recursului, având în vedere că motivele

invocate nu se încadrează în niciunul din punctele prevăzute de art.488 Cod procedură civilă.

Pe fondul cauzei, intimata susţine că excepţia inadmisibilităţii a fost invocată şi admisă raportat la invocarea dispoziţiilor art.281 Cod procedură fiscală, nicidecum pentru faptul că nu a fost formulată plângere prealabilă, astfel că recurenta invocă motive care nu au legătură cu aspectele invocate şi analizate.

Recurenta invocă propria culpă în susţinerea nelegalităţii hotărârii, hotărârea instanţei fiind legală sub aspectul admiterii excepţiei decăderii reclamantei din dreptul de a modifica cererea de chemare în judecată peste termenul legal, imperativ stabilit de art. 204 alin.(1) şi (3) Cod procedură civilă.

Analizând recursul prin prisma criticilor formulate, a apărărilor intimatei formulate prin întâmpinare şi ţinând cont de actele şi lucrările dosarului precum şi de dispoziţiile legale aplicabile cauzei, Curtea constată că recursul este întemeiat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Deși recurenta nu a indicat în mod expres motivul de recurs pe care se întemeiază, Curtea constată că se critică modul de aplicare de către prima instanță a regulilor de procedură referitoare la calificarea cererii sale precizatoare drept o cerere de completare a acţiunii, ceea ce a condus la admiterea excepţiei inadmisibilităţii acţiunii, critici ce trebuie circumscrise motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 5 C.proc.civ.

Instanţa de fond a fost sesizată cu o acţiune în anularea Deciziei de impunere nr….

, a Raportului de inspecţie fiscală nr. …, a Deciziei de impunere nr. … şi a Raportului de inspecţie fiscală nr. ….

Urmare a invocării de către pârâtă, prin întâmpinare. (f. 34 d. fond), a excepţiei inadmisibilităţii cererii pentru nerespectarea prevederilor art. 281 C.proc.fisc., instanţa i-a pus în

vedere reclamantei, la 11.02.2021 (f. 109), să precizeze dacă a formulat contestaţie administrativă

prealabilă împotriva deciziilor de impunere şi, în caz afirmativ, să depună dovezile la dosar.

Reclamanta a depus la dosar Decizia nr. 55/17.02.2020 (f. 112 şi urm. d. fond), prin care s-a soluţionat contestaţia ei împotriva deciziei de impunere nr. …, emisă în baza Raportului de inspecţie fiscală nr. …, precum şi Decizia nr. 842/18.12.2019 (f. 169 şi urm.) , prin care s-a soluţionat contestaţia administrativă formulată de ea împotriva Deciziei de impunere nr. …, emisă în baza Raportului de inspecţie fiscală nr. … .

Ulterior, la 31.03.2021, reclamanta a depus la dosar o cerere intitulată „Precizări” (f. 310) , în care a arătat următoarele: actele administrativ fiscale contestate sunt cele două decizii de impunere, împreună cu rapoartele de inspecţie fiscală; împotriva acestora a formulat plângeri pe cale administrativă, iar aceste plângeri au fost soluţionate prin Decizia nr. 55/17.02.2020 şi Decizia

  1. 842/18.12.2019; împotriva soluţiei de respingere a celor două plângeri a formulat contestaţia ce

face obiectul dosarului de faţă; aşadar, ceea ce contestă sunt cele două soluţii de respingere şi,

implicit, cele două decizii de impunere.

Prin sentinţa pronunţată, tribunalul a calificat această cerere ca fiind cerere adiţională şi nu una precizatoare, considerând că prin intermediul acesteia se modifică obiectul cererii de chemare în judecată, atâta vreme cât se solicită anularea şi a deciziilor de respingere a contestaţiilor  administrative, ce nu au fost menţionate iniţial în cererea de chemare în judecată.

Ca urmare a acestei calificări şi luând act de opoziţia pârâtei pentru o modificare peste termen a cererii de chemare în judecată, tribunalul a constatat decăderea pârâtei din dreptul de a-şi modifica cererea, a respins ca tardivă cererea adiţională şi, în consecinţă, a constatat că este sesizat exclusiv cu o cerere de anulare a deciziilor de impunere şi a rapoartelor de inspecţie fiscală.

În consecinţă, constatând că, potrivit art. 281 al. 2 C.proc.fisc. C. proc. fisc., deciziile de impunere pot fi atacate numai împreună cu deciziile emise în soluţionarea contestaţiilor administrative, prima instanţă a respins acţiunea ca inadmisibilă, deoarece nu au fost atacate şi deciziile de soluţionare a contestaţiilor.

Curtea are în vedere că, potrivit art. 204 al. 1 C.proc.civ., reclamantul poate să îşi modifice cererea şi să propună noi dovezi, sub sancţiunea decăderii, numai până la primul termen la care acesta este legal citat. Cu toate acestea, în conformitate cu al. 2 al aceluiaşi text, nu reprezintă o modificare a acţiunii situaţia în care reclamantul îndreaptă greşelile materiale din cuprinsul cererii.

În cererea de chemare în judecată reclamanta a solicitat anularea a două decizii de impunere, împreună cu rapoartele de inspecţie fiscală ce le-au precedat, fără a contesta şi deciziile prin care i se respinseseră contestaţiile administrative formulate împotriva acestor acte, deşi acestea erau emise la data sesizării instanţei. Abia la data de 31 martie 2021, după momentul prevăzut de art. 204 al. 1 C.proc.civ. – primul termen la care a fost legal citată, reclamanta a precizat că înţelege să conteste şi deciziile prin care i se respinseseră contestaţiile administrative formulate împotriva deciziilor de impunere.

Potrivit art. 268 alin. 1 C.proc.fisc. împotriva titlului de creanță, precum și împotriva

altor acte administrative fiscale se poate formula contestație, iar conform art. 281 alin. 2 C.proc.

fisc. deciziile emise în soluționarea contestațiilor împreună cu actele administrative fiscale la care

se referă pot fi atacate de către contestator sau de către persoanele introduse în procedura de

soluționare a contestației, la instanța judecătorească de contencios administrativ competentă, în

condițiile legii.

Într-adevăr, prin raportare strict la aceste prevederi legale, așa cum a constatat și prima instanță, acțiunea reclamantei prin care a contestat deciziile de impunere şi rapoartele de inspecţie fiscală apare ca inadmisibilă, întrucât nu a contestat şi deciziile de respingere a contestaţiilor administrative, iar precizarea ulterioară reprezintă, în sensul strict formal, o extindere a obiectului acţiunii. Strict procedural, erorile materiale ce pot fi îndreptate oricând în cursul procesului, fără a fi considerate modificări ale acţiunii, sunt cele care vizează nume, denumiri, numere ale unor acte şi alte astfel de greşeli, în timp ce modificările acţiunii sunt cele prin care partea înlocuieşte, restrânge sau extinde părţile, obiectul sau cauza cererii iniţiale.

Cu toate acestea, Curtea consideră că, pentru soluționarea excepțiilor decăderii şi inadmisibilității trebuie avută în vedere întreaga situație de fapt, prin raportare și la scopul edictării

regulilor de procedură civilă, respectiv fiscală.

Astfel, Curtea are în vedere că reclamanta s-a conformat art. 268 alin. 1 C.proc.fisc. şi a formulat, prealabil sesizării instanţei, contestaţii administrative împotriva deciziilor de impunere, iar acestea au fost respinse ca neîntemeiate prin cele două decizii de soluţionare a contestaţiilor depuse la dosar. După soluţionarea pe fond a contestaţiilor administrative, reclamanta s-a adresat instanţei cu o contestaţie în care a indicat numai deciziile de impunere şi rapoartele de inspecţie fiscală ce au stat la baza lor, fără a menţiona şi deciziile de soluţionare a contestaţiilor, însă motivele din contestaţia adresată instanţei sunt identice cu cele invocate în contestaţiile administrative, ce au fost respinse pe fond de către organele administrative de soluţionare.

În continuare, prin cererea depusă la dosar la 31.03.2021, după primul termen de judecată în care părţile au fost legal citate, reclamanta a precizat obiectul acţiunii, în sensul că acesta se referă şi la deciziile de soluţionare a contestaţiei. Strict formal, această precizare reprezintă o extindere a obiectului acţiunii şi, prin aceasta, o modificare a cererii de chemare în judecată, ceea ce ar atrage sancţiunea decăderii, în condiţiile în care pârâtul nu a fost de acord cu modificarea după primul termen de judecată. Totuşi, este de observat că, deşi anularea deciziilor de soluţionare a contestaţiei reprezintă un petit neregăsit în cererea de chemare în judecată, acest petit nu aduce în discuţie critici suplimentare, distincte de cele deja expuse în cererea introductivă şi nici cereri în probaţiune, ci motivele de contestaţie se îndreaptă în egală măsură împotriva deciziilor de impunere şi a deciziilor de soluţionare a contestaţiilor prealabile. Chiar dacă se cere şi anularea deciziilor de soluţionare a contestaţiilor emise anterior cererii de chemare în judecată, această cerere nu extinde în vreun fel limitele verificărilor cu care reclamanta a învestit instanţa prin cererea iniţială; reiterarea în faţa instanţei, tale quale ( neschimbat), a motivelor de nelegalitate ce i-au fost respinse prin contestaţiile administrative denotă nemulţumirea reclamantei faţă de modul cum au fost soluţionate aceste critici în faza contestaţiei administrative, pe care a parcurs-o prealabil sesizării instanţei.

Este real că art. 281 alin. 2 C.proc. fisc. prevede atacarea deciziilor emise în soluționarea contestațiilor împreună cu actele administrative fiscale la care se referă, dar în aplicarea concretă a acestei norme care prevede obiectul contestaţiei judiciare, şi mai ales în deducerea consecinţelor neconformării la această normă nu trebuie pierdut din vedere scopul acesteia, care este acela de a se asigura obligativitatea parcurgerii procedurii prealabile a contestaţiei fiscale.

Contestația administrativă trebuie privită ca o modalitate de rezolvare alternativă a litigiilor administrativ-fiscale, mai rapidă, mai flexibilă și cu costuri mai reduse, ce vine în sprijinul contribuabilului, iar nu ca o piedică în calea liberului acces la instanță. Or, în măsura în care calea

administrativă de rezolvarea a litigiilor administrativ-fiscale a fost urmată, iar organele de soluţionare au respins pe fond contestaţia, este firesc să se recunoască contribuabilului de bună credință dreptul de a se adresa instanței după parcurgerea acestei proceduri, chiar şi atunci când, dintr-o neglijenţă, cererea nefiind redactată prin avocat, nu a menţionat expres în cererea de chemare în judecată că aceleaşi critici, invocate împotriva deciziilor de impunere, se îndreaptă şi împotriva deciziilor de soluţionare a contestaţiei. O astfel de menţiune era obligatorie, însă, datorită circumstanțelor cauzei, apare doar ca un viciu formal al cererii, cu privire la care s-au făcut ulterior precizările corespunzătoare, astfel că aplicarea sancţiunii decăderii din dreptul de a efectua aceste precizări şi consecinţa respingerii ca inadmisibilă a contestaţiei apar ca fiind sancţiuni disproporţionate faţă de scopul urmărit prin edictarea normelor de procedură.

Şi din jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie se degajă concluzia că precizarea ulterioară a obiectului judecăţii, la solicitarea instanţei, în sensul că acesta include şi decizia de soluţionare a contestaţiei nu reprezintă în mod necesar o modificare a cererii de chemare în judecată iniţiale, în care se indicase doar decizia de impunere. Astfel, într-o decizie de speţă, în circumstanţe asemănătoare celor de faţă, reclamanta indicase în cererea iniţială numai decizia de impunere şi abia ulterior, la cererea instanţei, precizase obiectul acţiunii în sensul că include şi decizia de soluţionare a contestaţiei; prima instanţă a considerat că precizarea de acţiune a reclamantei reprezintă de fapt o modificare a acesteia şi, motivând în baza dispoziţiilor art. 204 alin. (1) C. proc. civ. şi art. 212 şi art. 218 din C. proc. fisc. (OG 92/2013), a respins acţiunea ca inadmisibilă, deoarece numai decizia de soluţionare a contestaţiei poate face obiectul judecăţii; admiţând recursul, ICCJ a arătat că „solicitarea de precizări adresată reclamantei de prima instanţă  este întemeiată, pentru a nu exista nicio îndoială asupra obiectului judecăţii, în schimb, aprecierea că precizările reclamantei reprezintă o modificare a cererii de chemare în judecată este lipsită de suport legal. Într-adevăr, reclamanta nu a extins obiectul acţiunii şi nici nu a formulat cereri în probaţiune sau critici suplimentare, ci doar a precizat ce anume urmăreşte prin acţiunea iniţială. Aşa fiind, art. 204 C. proc. civ. nu este incident în cauză, iar art. 218 C. proc. fisc., referitor la obiectul judecăţii, a fost greşit aplicat. În plus, Înalta Curte remarcă formalismul extrem al primei instanţe care, omiţând să judece fondul pricinii pentru o simplă neclaritate în cuprinsul cererii de chemare în judecată, a adus atingere liberului acces la justiţie al reclamantei precum şi a dispoziţiilor art. 21 din Constituţie, art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi art. 3 C. proc. civ. ” (Decizia nr. 258/2018, ÎCCJ – S. de contencios administrativ şi fiscal).

Pentru toate considerentele expuse anterior, prin raportare la circumstanţele concrete ale cauzei, Curtea constată că se impunea respingerea excepţiei decăderii din dreptul de a efectua precizările cuprinse în cererea din 31.03.2021, cu consecinţa învestirii instanţei cu soluţionarea

contestaţiei formulate atât împotriva deciziilor de impunere, a rapoartelor de inspecţie fiscală, cât şi

a deciziilor de soluţionare a contestaţiilor administrative, sens în care excepția inadmisibilității

cererii, invocate de pârâtă, se impunea a fi respinsă.

În consecinţă, în baza art. 498 al. 2 C.proc.civ., Curtea, constatând fondată calea de atac, o va admite, va casa sentinţa şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

 

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

 

Admite recursul declarat de reclamanta Obștea G.V, împotriva sentinţei nr.642 din 8 aprilie 2021, pronunţată de Tribunalul Vâlcea – Secţia a II-a civilă, în dosarul nr……, în contradictoriu cu intimata – pârâtă Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova, și

intimatul – chemat în garanţie

Casează sentinţa şi trimite cauza spre rejudecare.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 octombrie 2021, la Curtea de Apel Piteşti –

Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

 

 

Avocat Cristina Marinac 22.01.2024